Rețete Blog Pagina 4

Cum dai jos grăsimea nedorită de pe abdomen – Poți slăbi până la 3 kg în primele 5 zile

Iată care este rețeta ideală prin care poți să arzi până la 3 kilograme din grăsimea abdominală în numai 5 zile.

Majoritatea excesului de calorii din corp sunt transformate și depozitate sub formă de țesut adipos, iar scopul persoanelor care vor să slăbească este să scape de acesta.

Grăsimea abdominală este o îngrijorare pentru că este pionul principal când vine vorba de diferite afecțiuni de sănătate. Accidente ischemice, afecțiuni cardiace, cancer de prostată și mamar, diabet de gradul 2 – acestea sunt toate afecțiuni care pot să apară din cauza grăsimii din organism.

Un motiv pentru care grăsimea abdominală este nocivă poate să fie localizarea acesteia lângă vena portă ce cară sângele din zona intestinală către ficat. Dacă ai un exces de grăsime în zona abdominală, chiar dacă nu ai o greutate prea mare, ar trebui să faci ceva în această privință și să scapi cât mai repede de aceasta.

Aproape de cele mai multe ori procesul de a slăbi începe cu reducerea numărului de calorii pe care le mâncăm și creșterea numărului de calorii pe care le ardem. Cea mai bună metodă este, desigur, activitatea fizică, așa că aceasta merge mână în mână cu o alimentație sănătoasă din acest punct de vedere.

Deși metabolismul influențează nevoile de energie ale corpului, mâncarea și băutura consumate sunt cele care determină cu adevărat cât de mult ne putem îngrășa sau putem slăbi.

Această băutură este probabil cea mai simplă cale de a scăpa de 3 kilograme de grăsime.

Ingrediente

  • 60 de grame de pătrunjel
  • 1 lămâie
  • 230 ml apă

Taie pătrunjelul mărunt și stoarce sucul de la lămâie peste el.

Pune acest amestec într-un bol și adaugă apă peste el.

Consumă această băutură dimineața pe stomacul gol preț de 5 zile, după care fă o pauză de 10 zile.

Această băutură îți va mări metabolismul și te va ajuta să topești grăsimile din organism, dar și să scapi de calorii, în timp ce corpul tău va beneficia de vitamine și de minerale. Pătrunjelul îmbunătățește digestia și ajută organismul să scape de fluidele în plus, eliminând, așadar, senzația de balonare.

2 rețete extraordinar de gustoase – Iată ce puteți pregăti din cartofii noi

1. CARTOFI NOI PRĂJIȚI

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi noi
  • 2-3 linguri ulei
  • 1 legătură mărar
  • sare, usturoi
  • 1 linguriță unt

Mod de preparare:

1. Pentru început, spălăm și decojim cartofii pe urmă îi prăjim, pe foc mic, într-o tigaie încinsă cu ulei. Acoperim cu un capac și gătim 20 de minute.

2. Adăugăm mărarul, usturoiul tăiat mărunt, untul, sarea amestecăm foarte bine și luăm vasul de pe foc.

2. CARTOFI NOI CU BRÂNZĂ

Ingrediente:

  • 1 kg cartofi
  • 3-4 căței de usturoi
  • 2 linguri unt
  • 200 g brânză telemea
  • verdeață
  • sare

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, curățăm cartofii. Îi fierbem într-un vas cu apă, pe foc mic, timp de 15 minute.

2. Într-o tigaie încinsă, topim untul. Adăugăm usturoiul, amestecăm bine iar pe deasupra adăugăm cartofii fierți. Luăm tigaia de pe foc, adăugăm brânza și coacem la temperatura de 200 de grade, timp de 15 minute. La final, decorăm cu verdeață.

Poftă mare!

O rețetă excelentă, doar priviți cum arată – Budincă din dovlecei, cu piept de pui și…

Ingrediente:

  • 700 g dovlecei
  • 300 g piept de pui
  • 1 ceapă
  • 3 linguri smântână
  • 1 linguriță muștar
  • 1 ou
  • 100 g cașcaval tare
  • 1 lingură ulei
  • sare, condimente

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem pieptul de pui cubulețe. Îl așezăm într-un bol. Adăugăm muștarul, smântâna, sarea, piperul și amestecăm foarte bine.

2. Într-o tigaie încinsă cu ulei, prăjim ceapa tăiată mărunt.

3. Într-un bol, dăm dovleceii prin răzătoarea mare. Adăugăm sarea și amestecăm bine.

4. Adăugăm cașcavalul dat prin răzătoarea, carnea, ceapa prăjită, oul și amestecăm foarte bine până la omogenizare.

5. Turnăm compoziția într-o tavă de copt tapetată cu ulei.

6. Coacem la temperatura de 200 de grade, timp de 50 de minute, până se rumenește frumos.

Vinete cu carne tocată – Printre cele mai căutate rețetă, și pe bună dreptate!

Ingrediente:

  • 3 vinete
  • 400 g carne tocată
  • 1 ceapă
  • 2 roșii
  • 250 ml suc de roșii
  • 1 ardei gras
  • 2 căței de usturoi
  • sare
  • piper negru
  • mentă
  • oregano
  • 3 fire de pătrunjel
  • 2 fire de ceapă verde
  • 2 linguri ulei

Mod de preparare:

1. Pentru început, tăiem vinetele rondele.

2. Adăugăm sarea și le lăsăm 20 de minute.

3. Într-un bol, așezăm carnea tocată. Adăugăm jumătate din cantitatea de ceapă, sarea, piperul și amestecăm bine.

4. Într-o tigaie încinsă cu ulei, prăjim ceapa rămasă.

5. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem roșiile cubulețe. Procedăm la fel cu ardeiul gras.

6. Le așezăm în tigaia cu ceapă și amestecăm bine. Adăugăm sucul de roșii, sarea, piperul și amestecăm bine, pe foc mic.

7. Adăugăm condimentele și gătim 3 minute.

8. Într-o tavă tapetată cu ulei, așezăm vinetele tăiate rondele și carnea tocată.

9. Pe deasupra, turnăm sosul pregătit anterior și coacem la temperatura de 180 de grade, timp de 45 de minute.

10. La final, decorăm cu ceapă verde și usturoi.

Poftă bună!

Notați și încercați rețeta, îmi veți mulțumi cu siguranță – Ardei umpluți cu varză, pentru iarnă

Ingrediente:

  • 3 kg ardei
  • 2-3 kg varză
  • 2 morcovi
  • 3-4 căței de usturoi
  • 1 l apă
  • 200 g zahăr
  • 1 lingură sare
  • 200 ml oțet
  • 100 ml ulei

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, curățăm ardeii de semințe. Varza o tăiem fidea și iar morcovul îl dăm prin răzătoare. Amestecăm totul foarte bine iar la final adăugăm sarea și usturoiul.

2. Umplem ardeii cu compoziția pregătită anterior.

3. Pentru marinadă, turnăm apa într-un vas. Adăugăm oțetul, zahărul, sarea, uleiul și amestecăm bine. Fierbem pe foc mic până la primul clocot, pe urmă turnăm marinada în vasul cu ardei umpluți.

4. Punem vasul la fiert, pe foc mic, timp de 12 minute. La final, repartizăm ardeii în borcane.

Poftă bună!

Suc de roșii de casă – Cea mai bună rețetă – Iată ce trebuie să pui, ca să-i dai gust bun

Ingrediente:

  • 15 kg roșii
  • 3 linguri sare
  • 200 g zahăr
  • 15 g boabe de piper
  • 10 cuișoare

Mod de preparare:

1. Pentru început, dăm roșiile prin storcător.

2. Punem sucul la fiert, pe foc mic, timp de 20 de minute. Adăugăm sarea, zahărul, boabele de piper negru și cuișoarele. Amestecăm foarte bine până la omogenizare.

3. Fierbem, 10 minute, pe urmă repartizăm sucul în borcane.

Poftă bună!

Un deliciu natural și sănătos – Spumă de căpșuni – Fină, ușoară și delicată

OLYMPUS DIGITAL CAMERA

Ingrediente:

  • 400 g căpșuni
  • 500 ml smântână
  • 120 g zahăr
  • 2 plicuri de gelatină
  • 5 căpșuni

Mod de preparare:

1. Într-un vas, amestecăm căpșunile curățate cu jumătate din cantitatea de zahăr. Mixăm cu ajutorul unui blender.

2. Într-un bol, turnăm 2 linguri de piure de căpșuni. Adăugăm gelatina hidratată și amestecăm bine, pe baie de aburi, până la omogenizare. Adăugăm piureul rămas și luăm vasul de pe foc.

3. Cu ajutorul unui mixer, batem smântâna cu zahărul rămas. O adăugăm în piure și mixăm bine până la omogenizare. Repartizăm compoziția în cupe. Decorăm cu căpșunile rămase.

Poftă bună!

Gogoșele mici, din brânză dulce – Ai nevoie de 400g brânză de vaci, 2 ouă, zahăr, făină, sare și bicarbonat

Ingrediente:

  • 400 g brânză dulce
  • 1/2 linguriță sare
  • 2-3 linguri zahăr
  • 2 ouă
  • 1/2 linguriță bicarbonat
  • 6-8 linguri făină
  • ulei

Mod de preparare:

1. Într-un bol, dăm brânza de vaci prin sită. Adăugăm sarea, zahărul, ouăle, bicarbonatul, făina și amestecăm foarte bine.

2. Formăm biluțe din aluatul obținut, le dăm prin făină și le coacem într-un vas încins cu ulei, până se rumenesc frumos. La final, le decorăm cu zahăr pudră.

Poftă bună!

Rețetă rapidă și super gustoasă – Conopidă marinată, cu morcov și ardei gras

Ingrediente:

  • 1 kg conopidă
  • 1 morcov
  • 2 ardei grași
  • 1 litru de apă
  • 2 linguri sare
  • 3 linguri zahăr
  • 5 linguri ulei
  • 5 linguri oțet
  • 2 foi de dafin
  • 5-7 boabe de piper
  • 5-7 căței de usturoi

Mod de preparare:

1. Cu ajutorul unui cuțit, tăiem conopida bucățele mari.

2. Tăiem ardeii fâșii.

3. Procedăm la fel și cu morcovul.

4. Într-un vas cu apă, fierbem conopida timp de 1-2 minute.

5. Strecurăm conopida și lăsăm la răcit.

6. În apa rămasă, adăugăm sarea, zahărul, usturoiul, foile de dafin, boabele de piper și amestecăm bine. Fierbem, pe foc mic, 5 minute. Adăugăm oțetul și uleiul.

7. Repartizăm în forme conopida, ardeiul și morcovul.

8. Pe deasupra, turnăm marinada pregătită anterior. Lăsăm 24 de ore, la frigider.

Rețetă fără strop de pâine, fără griș și fără făină – Chifteluțe de vară

Ingrediente:

  • 500 g carne tocată
  • 100 g orez
  • 1 ou
  • 2 cepe
  • 2 morcovi
  • 200 g varză
  • 2 linguri de pastă de tomate
  • 1 linguriță piper negru
  • 10 linguri ulei
  • 1 linguriță boia
  • 1 linguriță de usturoi
  • 2 lingurițe de sare
  • verdeață
  • 800 ml apă

Mod de preparare:

1. Într-un bol, așezăm carnea tocată. Adăugăm oul, sarea, piperul, boiaua, ceapa uscată, usturoiul și amestecăm bine.

2. Într-un vas cu apă fierbine, adăugăm orezul.

3. Într-o tigaie încinsă cu ulei, prăjim ceapa tăiată mărunt.

4. Adăugăm morcovul dat prin răzătoare și amestecăm bine.

5. În vasul cu carnea tocată, adăugăm varza tăiată fidea și jumătate din amestecul de legume prăjite.

6. Adăugăm orezul, verdeața și amestecăm foarte bine.

7. În legumele rămasă, adăugăm sosul de roșii, apa, foile de dafin, sarea, boiaua, ardeiul gras, usturoiul și amestecăm foarte bine, pe foc mic.

8. Formăm chifteluțe din compoziția pregătită anterior. Le așezăm într-un ceaun, adăugăm sosul și gătim, pe foc mic, 30 de minute. La final, decorăm cu verdeață.